Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru STRECURA PE FURIȘ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 41 pentru STRECURA PE FURIȘ.

Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău

... Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău Comoara de pe Rarău de Nicolae Gane Întovărășit de-un călăuz din Dorna, tânărul Costin se urca pe muntele Rarău, care este unul din cele mai înalte piscuri ale Carpaților. Deasupra Rarăului stau clădite două stânci gigantice numite Pietrele Doamnei, înnegrite de timp ... opriră ochii pe-un soi de vizunie, care se deschidea fioroasă la picioarele stâncilor și mergea adânc în pământ. — Ce este aceasta? întrebă Costin pe călăuz. — Astă groapă n-are fund; se zice că merge până la măruntaiele pământului. Ea nu de mult s-a ivit, și ... când cu piciorul, când cu brațul de fiecare ruptură unde putea să se sprijine, de fiecare bolovan, de fiecare creangă, până ce, în fine, ajunse pe coama stâncii. Apoi, răsuflându-se adânc, el începu a trage cu funia la sine pe tovarășul său din vale! — Ia sama și nu te teme! strigă el. Costin, văzându-se atunce râdicat în sus în mijlocul unei furtuni care ... picioare, pe marginea căreia se legăna întocmai ca limba unui ornic, simți tot sângele amorțindu-i în vine și un văl negru i se puse ...

 

Mihai Eminescu - La aniversară

... roman, și astăzi — îl iertau acele ocupațiuni ale statului roman. Toată sara nu vorbi un cuvânt cu domnișoara. Ea-și încrețise sprâncenele între ochi, pe care-i ridică sub frunte; cu brațele-ncrucișate, picior peste picior, ședea-ndărătnică într-un colț, cu buzele strâns lipite. Dar pe furiș ea strecura câte-o rază drept în ochii lui. Era mânioasă. De doi ani se mânia foarte ușor și se desmânia tot atât de ușor. Odinioară nu ... fața ei albă ca laptele cu obrajii roși și părul ei blond, foarte blond, care înconjura cu lux și finețe o față plină și râzătoare. Pe când el perora o temă de astronomie — indiferentă atât lui cât și ei — adică pe când se necăjeau unul pe altul, ea se uita la el fără să-l asculte; i-ar fi sărit în gât, l-ar fi sărutat de o mie de ori ... să știi tu că nu sunt... Iaca, de exemplu... — De exemplu...? — Nu te voi mai strânge de mână, nu ți-oi mai spune pe nume... de azi înainte. O! gândi ea în sine cu părere de rău, dar ce era să zică. Șezură

 

Mihai Eminescu - Ochiul tău iubit

... Eminescu - Ochiul tău iubit Ochiul tău iubit de Mihai Eminescu Ochiul tău iubit, Plin de mângâieri, Dulce mi-ai lucit        Până ieri. Oare te pierdui Pe acest pământ, Fără ca să-mi spui        Un cuvânt? Oare te înduri, Tu, ca să mă lași, Geniu de păduri        Drăgălaș? Luna în zădar Bate ... ești? Ar luci pe zid Până ce te culci, Până ți se-nchid        Ochii dulci. Și ar tremura Tainic în frunziș Și te-ar săruta        Pe furiș. Dar ea zi cu zi E în orice loc Și te va găsi        Cu noroc. Eu nu pot să plec Peste nori și vânt, Și ...

 

Emil Gârleanu - Frunza

... miră. Și cea dintâi rândunică, venită de departe, tăia albastrul ca o săgeată, înconjură copacul de câteva ori cu strigăte de bucurie, apoi se așeză pe streașina casei, cântând mereu... Dar într-o dimineață raza de soare nu mai veni. Cerul rămase acoperit de nori. Cea dintâi picătură de ploaie o ... să se ascundă de căldura cotropitoare, în fiecare zi frunza o ferea, și seara cântecul se împrăștia vesel. Cât n-ar fi dat acuma frunza pe o picătură de ploaie! Dar norii fugeau goniți de vânturile din înălțimi; cerul de sticlă, înflăcărat, uscase totul. Crinii nu mai miroseau; când și când ... prin aer, apoi fuseseră duse departe. Pasărea îi venea mai rar, nu mai cânta, și asta o mâhnea cumplit. Frunza tânjea, se îngălbenea; celelalte, de pe același copac, parcă se îngălbeniseră și mai repede. Începuseră să cadă. Frunza auzea mereu, de acolo, din vârf, foșnetul cobitor al tovarășelor ce o părăseau ... În clipele acestea, când parcă se cutremura la gândul că poate și dânsa va trebui să se desprindă, să moară, ca și celelalte, vederea prietenei pe care o adăpostise atâta i-ar fi fost de ajutor. Și pasărea parcă auzi chemarea tovarășei de altădată; veni, dar se opri puțin, ...

 

Vasile Alecsandri - Zburătorul (Alecsandri)

... Să culeagă fragi în luncă, Purtând flori la sân ca tine? Fragii el din poală-i fură Cu-a sa mână nevăzută, Și pe frunte și pe gură El o mușcă ș-o sărută. Soro, buza-ți e mușcată! Fragii, poți să le duci dorul. Spune,-n lunca-ntunecată Nu-ntâlniși pe ... dragă, Cântecul mai spune încă De-acel duh c-ades se leagă, Când e umbra mai adâncă, De copila mândră, albă, Ce culege viorele, Purtând pe ea scumpă salbă, Scumpă salbă de mărgele. Salba el râzând i-o strică Cu-o plăcută dezmierdare Și de fieșce mărgică Lasă-o dulce sărutare ... o salbă-n chinguliță, Altul flori la pălărie. 1845, București Note [1] Zburătorul este un geniu nevăzut, care pândește fetele în lunci și le sărută pe furiș

 

Petre Ispirescu - Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat

... la pășune și treaba ieșea din mâna lui mai cu asupra decât din ale celorlalți argați. Nu știu ce făcea el, ce dregea, că vacile pe cari le păștea el erau mai frumoase decât ale celorlalți argați. Ele dădeau mai mult lapte decât cele ale altor argați, fiindcă pe unde le ducea el pășunea era mai cu gust și mai îndestulătoare. Pe unde călca piciorul lui se cunoștea, fiindcă și ierburile se înveseleau. Pasămite se născuse în ceas bun și era ursit să ajungă ceva. Dară el ... grădină. Aceste domnițe erau ursite să nu se poată mărita până nu va găsi cineva care să le ghicească legătura ursitei lor și să facă pe vreuna din ele ca să iubească pe cineva. Ursitele lor le dăruise cu patima jocului. Erau nebune după joc și pe fiecare noapte rupeau câte o pereche de conduri de mătase albă, dănțuind. Nimeni nu știa unde merg ele noaptea de joacă. Împăratul se luase de ... muiere. Însuși împăratul fu coprins de spaimă, cum de să piară așa junii ce voiau să-i pândească fetele, și nu mai cuteza să îndemne pe nimeni. Împăratul era nevoit să cumpere mereu ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica

... o casă, albă ca laptele, cu ferestrele încondeiate cu roșu și albastru. Pervazurile ușei - curate ca un pahar; prispa din față - lipită cu pământ galben; pe creasta casei, d-o parte și de alta, scârție, la fitece bătaie de vânt, două limbi de tinichea, așezate pe două goange cât gâgâlicea. Curtea, îngrădită cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite și grajd pus la pământ pe patru tălpoaie groase. Ăst cămin fusese odinioară cu rost pe când trăia jupân Kivu. Fusese chiabur răposatul, dar biata Kivuleasă, rămasă singură, ca femeia, a luptat cu inima, iar nu cu gândul. S ... grăsunul cât malul, alții abia au mălai de gură. Că cine a făcut lumea, cu deșertăciunile ei, la unii tună și fulgeră, iar pe alții îi înbuibă cu norocul, ca pe curcani cu nuci. III Așa înțelenise, de pustia de vreme, mai tot satul; și așa, hangiul venetic, bogat putred, să răsfoia în duhoarea de țuică ... mângâindu-și odorul pe obraji. Sultănica ațipise cu capul în poala mă-sei. Odaia e deretecată de ți-e drag să te uiți la ea.

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi

... Știi că-ți face rău... Și mângâierile lui monotone îndrăzniră a i se apropia de umeri. Când își plecă buzele, uscate și pârlite, pe mâna ei mică și parfumată, un surâs licări în ochii lui tăiați de munca registrelor. Plecă fruntea pe genunchii ei. Sărută de mai multe ori în același loc, și de plăcere, și de greutatea de-a-și mai ridica capul, și ... că revolta lui, atât de tainică, descuiase rând pe rând fiece ușă, spărsese geamurile și-l dăduse de gol. II E ora 11. Ploaia răpăie pe acoperișurile de șindrilă și pârâie pe cele de tinichea, parcă ar bate tobele. O trăsură cu coșul ridicat lupta cu noroaiele mahalalei. Caii, micșorați în ham de opintire, nu răsuflau decât ... capră, de roțile și de scările trăsurii, până pe deasupra coșului. Birjarul înjura. Ajunse în Podul Mogoșoaei. Ținu înainte până la Biserica Albă și apucă pe Strada Fântânii. Iancu Moroi făcu semn cu vârful umbrelei să oprească în dreptul unor case cu două caturi, luminate de sus până jos ajurnu , cum ... și gesturile ei. În oglinzi predomina mișcarea, în salon zgomotul. A-și lua avânt; a miza sume mari (din fr. emballer ). ...

 

Ioan Slavici - Scormon

... nu simte vremea lui cuptor; cântă, întinde firul, descurcă jirebia și se pierde în tinerețile ei. Din vale vine, abia târându-se, un câine flocan, pe mijlocul uliței. Câteva sute de pași de la cotitură, el zărește o clipă pe Sanda, se oprește, ridică capul, ciulește și începe a scheuna încet. Sanda se întoarce cu firul și iarăși se arată la cotitură. Câinele ... cu mâncări rele. Vai ș-amar! Nu se mai aude nimic de el. Despre alții tot mai vine câte-o veste. Dar el n-are pe nimeni decât pe bietul acesta de câine, care piere de foame. La acest gând, Sanda privi împrejur. Scormon era tupilit la picioa- rele ei. Ea începu să-l ... în voie bună a sosit la Măciniș fără chiar să bea apă din izvoarele din cale. Jos, în vale, curge râul; mai sus, pe coaste, răsfirat, se întinde sa- tul prin holde și grădini. Sus, pe culme, paște turma în iarbă verde și îndesată. Stâna e așezată tocmai cruce, de unde ochiul cuprinde amândouă văile. Un nuc bătrân și stufos dă ... ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Văduvele

... bine", "s-a făcut lumea rea", "se dă răilor și umblă cu șoalda". Mama Iana și mama Ghira erau văduve. Mama Iana avea pe Irina, mama Ghira pe Răducanu. Atât rămăsese din două neamuri harnice, c-adusese muscalul boleșnițe și boale de seceraseră lumea în toate părțile. Da', slavă Domnului, nimeni pe-atunci nu pierea de foame, nici că rămânea la Crăciun fără porc, la Paște fără veșminte noi și la Moși fără doniți și ulcioare și ... înțepat: — De, cumătrița mea, fiecine își spală rufele în albia ei, și, de-a fi floare, de-a fi cărbune, pe umerii lui își poartă cămașa. Mie, din mila Domnului, Irina, atâta suflet mi-a rămas pe sufletul meu, și de-a avea vro vină, nu pot s-o jupoi de piele. Ca copilul, nu e picat din soare, și ... erau obrajii, așa de curată și limpede privirea ochilor săi negri, umezi și lucioși, ca ai unui vițel de trei zile, că ai fi înțeles pe loc de ce durea așa de mult pe mama Iana când ai fi atins măcar la degetul ăl mic

 

Petre Ispirescu - Cotoșman năzdrăvanu

... se duc și vin, de ce privighetorile cântă așa de frumos; iară ciuhurezii, te apucă răcori de groază când îi auzi. Și cotoșmanul îi spunea pe șart toate și-l făcea să priceapă că aici, pe pământ, toate sunt cu rânduiala lor. Scorbura o ținea așa de curată, încât ți-era milă să calci pe acolo. Nici că se stăvea vreo goangă măcar pe la ei pe acolo. Cotoșmanul nu lăsa pe băiat să puie mâna pe nimic. Toate el le făcea. Băiatul se făcuse flăcău de însurat. Și-i zise pisoiul: - Stăpâne, acum ți-a venit vremea să te ... întâmplat? întrebă boierul. - Ce să fie? Iacă tocmai când veneam cu Mătăhuz împărat, stăpânul meu, să-ți vedem fata, o ceată de haiduci puse mâna pe noi, a jăfuit pe stăpânu-meu până la cămașe, iară eu mă strecurai, și pe ici mi-e drumul, alergai într-un suflet să-ți dau de veste și să cer ajutor de la d-ta. Abia, uite, am scăpat ... a purtat până acum așa haine proaste. Numaidecât boierul porunci să-i aducă altele, muiate numai în fir. Până una alta, cotoșmanul se dete pe lângă stăpânul său, și ...

 

   Următoarele >>>